Traumă, stres traumatic, tulburare de stres posttraumatic

angst-807726_1920    Cuvântul traumă este folosit în numeroase contexte, desemnând diferite situaţii vătămătoare. În literatura de specialitate se vorbește despre trauma produsă de un eveniment semnificativ pentru viața persoanei – abandon, moarte violentă a unei persoane apropiate, viol, dezastru natural sau de o serie de evenimente – trauma cumulativă prin neglijență, abandon, abuz fizic și/sau emoțional.

   Orginile etimologice greceşti ale cuvântului ne indică sensul de “străpungere a pielii”. Trauma poate fi definită ca reacția psihofiziologică a individului la un eveniment  neprevăzut şi incontrolabil care ameninţă viaţa, integritatea fizică sau psihică a persoanei. Este ceva ce copleșește, șochează, este prea mult, străpungând şi rănind astfel mintea.

  Generează sentimente de frică intensă, de oroare, sentimente de neputință.

    De asemenea, a fi martor la un eveniment care implică moartea, rănirea sau amenințarea unei alte persoane poate constitui un eveniment traumatic.  Trauma pătrunde prin mecanismele psihice de protecție generând o serie de reacții care împiedică metabolizarea sau semnificarea evenimentului traumatic.  Acesta generează o reacție de stres traumatic ce este reprezentată printr-o serie de acțiuni și emoții conștiente și inconștiente asociate specificului evenimentului.

   Se remarcă o prevalență a tulburărilor anxioase precum și reacții de tip disociativ: siderare, depersonalizare, confuzie, negare, deconectare emoțională sau dimpotrivă, agitație, hiperactivitate, stări de panică. Fiecare persoană are un răspuns particular, subiectiv la un eveniment traumatic, în funcţie de structura de personalitate, resursele interioare şi suportul primit din exterior.

   În cazul traumatizării timpurii prelungite, întreaga structură psihică se poate organiza în urma impactului traumatic în personalităţi de tip psihotic, borderline, influenţând resursele individului pentru maturizare şi individualizare, nivelurile de rezistenţă la stres şi frustrare, imaginea de sine şi sensul vieţii.

   Stresul  care se instalează după un eveniment traumatic se poate manifesta de la câteva zile la cîteva săptămâni, este episodic şi nu deranjează în permanenţă viaţa victimelor.

   Reacṭiile la stres durează ȋntre 2-4 săptămȃni de la producerea evenimentului.

    Peste 30 de zile apare tulburarea de stres posttraumatic, ȋnsoṭită atȃt de reacṭiile stresului trăit, cȃt şi de simptome noi, predominant ȋn sfera depresiei şi anxietăṭii. De asemenea, se ȋnsoṭeşte de un risc suicidar semnificativ. Stresul posttraumatic poate evolua ȋn formă acută (1-3 luni de la producerea evenimentului), cronică (peste 3 luni de la eveniment ) sau poate avea debut tardiv (apare la 6 luni de la trauma iniṭială)”

 

    Tulburarea de stres posttraumatic „reprezintă o stare psiho-biologică complexă în care apar o serie de simptome ce deranjează realitatea vizuală, auditivă şi/sau orice altă realitate somatică a victimelor făcându-le să retrăiască iar şi iar experienţele suferite, reacţionând în mintea sau corpul lor ca şi cum aceste evenimente au încă loc.”

   Această tulburare este una perceptivă şi legată de memorie, deoarece persoana rămâne blocata în retrăirea evenimentului traumatic cu toate reacţiile psihofiziologice asociate răspunsului la un eveniment sau stimul care ameninţă viaţa.

Conform DSM -4, evenimentele care ar putea fi considerate traumatice sunt lupta armată, atacul sexual şi fizic, încarcerarea, tortura, dezastrele naturale sau provocate de om, accidentele, faptul de a fi luat ostatic, o boală care ameninţă viaţa, molestarea sexuală la minori.

  Simptomele asociate tulburării de stres posttraumatic sunt: retrăirea evenimentului în diferite forme senzoriale – persoana are flashback-uri, adică poate vedea, auzi, mirosi sau simţi lucruri pe care le-a trăit în timpul evenimentului traumatic, evitarea stimulilor asociaţi cu trauma, supraexcitarea cronică a sistemului nervos autonom (SNA),care se manifestă prin ritm cardiac accelerat, respiraţie accelerată, palpitaţii, transpiraţii, hipervigilenţă, tresăriri nervoase.

   Când aceste manifestări fiziologice persista în timp, se cronicizează şi generează tulburări de somn, de apetit, disfuncţii sexuale, dificultăţi de concentrare. Persoana îşi pierde funcţionalitatea în viaţa de zi cu zi.

   “În multe cazuri, oamenii care experimentează evenimente traumatice sunt capabili să le proceseze şi să le rezolve, fără a avea efecte pe termen lung. Ei sunt capabili să îşi amintească, să povestească evenimentele, să le înţeleagă, să aibe emoţii adecvate amintirilor şi să fie încrezători că incidentele aparţin trecutului.” Frica intensă asociată traumei este de obicei un sentiment care însingurează şi izolează, care afectează comportamentele sociale.

    Un factor foarte important în gestionarea unui eveniment traumatic este sprijinul familiei şi al comunităţii. De aceea, a impărtăşi impreună cu alţii, face uneori experienţa puţin mai tolerabilă.

   În cazul traumei, oamenii sunt afectaţi de ceea ce li se întâmplă precum şi de sensul pe care îl dau propriilor experienţe. De aceea, procesul de a face sens, chiar şi în condiţii sau contexte ce sunt iraţionale sau fără sens, poate fi o resursă în reîntoarcerea la viaţă şi reintegrarea persoanelor traumatizate.

   Acesta poate să fie un proces de durată în care ritmul şi nivelul normal de funcţionare al persoanei se restabileşte în urma primirii ajutorului de specialitate.

 

Referinte:

“Corpul isi aminteste”, Babette Rotschild

“Tratat de psihologie clinica si psihopatologie”, sub directia lui Serban Ionescu si Alain Blanchet

“Psihologie medicala”, Ioan Bratu Iamandescu

                                           
                                                               Irina Filipache
                                                       psiholog, psihoterapeut
                                                             0723.322.377