Tag Archive | sentimente

Viata pe repeat

 

feet-1064276_1920   Viata nu are buton de “repeat” desi unele experiente se repeta iar si iar.

   Noi suntem cei care le provocam. Da, avem tendita de a reconstrui experientele din trecut in prezent. Refacem relatiile pe care le-am avut in familiile de origine in familiile actuale. Retraim momente intense, sub alta forma, alaturi de alti oameni, in alte locuri. Sentimente vechi, ascunse in cotloanele inimii, ganduri adapostite in minte de care am fugit candva ies la suprafata cerandu-si drepturile.

   Care drepturi? Sa fie constientizate, acceptate, depasite.

   De ce se intampla acest lucru? Poate pentru ca nu am invatat pana la capat unele lectii si, ca o continure a lor, apar in prezent adaugiri, modificari. Esentialul ramane de fiecare data acelasi pana ce vom invata din greseli, vom analiza detaliile si ne vom modifica actiunile.

   Avem adeseori tendinta sa fugim, sa ne ascundem de ceilalti pentru a nu ne da de gol. Fugim, fugim si in orice directie ne uitam dam de aceleasi temeri. Pentru ca pretutindeni sunt cu noi. Negam ceea ce nu putem accepta si lasam sa fiarba sperand ca o sa dispara. Doar ca sentimentele nu dispar cu trecerea timpului, nu se evapora asemenea apei, nu se pierd in atmosfera asemenea fumului.

   Fierb, clocotesc si la un moment dat vasul prea mic al sufletului nu le mai poate tine si rabufnesc. Se intampla odata sa dea in foc precum cafeaua uitata pe aragaz, se intampla si a doua oara, dar avand experienta primei cafele vom stinge gazele inainte sa iasa din ibric. A treia oara ar trebui sa fim deja experti. Oare asa este si in viata?

   Se mai poate intampla si ca acel moment de neatentie sa se repete si cafeaua sa curga de multe ori pe marginile ibricului. Satui de munca suplimentara, spalat aragaz si frecat ibricul am putea, in sfarsit, sa cautam o solutie.

Acesta este momentul cel mai important, in care constientizam ca ceva din comportamentul nostru trebuie schimbat pentru ca experienta sa nu se mai repete in felul acela, ci sa iasa o cafea buna si fara miros de ars. Este momentul revelatiei!

   Ce solutii avem? Fie sa pazim ibricul, impietrind langa el si punand presiune pe o actiune care in mod normal ne aduce placere, fie sa cautam alternative, cum ar fi: sa ne luam un espressor, sa folosim cafea solubila sau sa pasam responsabilitatea altcuiva: “Fa tu cafeaua, draga!”

   Sigur ca exemplul cu cafeaua este unul simbolic, pentru ca voi sa intelegeti cat de important este felul in care reactionam. Dar daca in locul unei cafele ar fi o experienta neplacuta care se repeta intr-un alt loc, alaturi de alte persoane, ce masuri vom lua?

   Sa fugim de noi insine stim deja ca nu aduce nici un beneficiu. Fuga nu este intotdeauna sanatoasa. Sa stam de paza sentimentelor, negandu-le poate fi o presiune prea mare pe care nu stim daca o putem suporta. Sa cautam alternative sau sa rugam pe altcineva sa rezolve problema? Este oare posibil ca o alta persoana, care nu este in mintea noastra, care nu simte ce simtim noi, sa ne inteleaga in totalitate si sa gaseasca solutii care sa ni se potriveasca? Eu cred ca nu.

   Si atunci, cum sa procedam cu noi insine, ce cai sa urmam pentru a ne feri de dezamagiri? Nu stiu daca exista un anumit drum sau un sfat general valabil. Dar cred ca absolut toate raspunsurile pe care le cautam se afla in noi! Cu rabdare si incredere ele ni se vor revela intotdeauna la momentul potrivit.

   Zilele trecute clienta mea mi-a spus: “Iti multumesc, Ralu! Fara tine nu as fi reusit sa trec peste acele momente. De fapt, daca nu ai fi fost acolo, nu stiu ce as fi facut.” Am inteles exact ce a vrut sa spuna. Am inteles punctul ei de vedere pentru ca si eu am simtit si am spus asta candva. Dar mai stiu ceva, in plus: Eu nu am facut nimic. Ea a facut totul! Eu doar am sustinut-o. Puterea de a se ridica, de a-si cauta fortele ascunse in cenusa si de a porni mai departe pe drumul vietii ii apartine. La fel si curajul cu care zi de zi infrunta boala, durerea, tristetea.

   Ca om o inteleg, chiar daca vietile noastre sunt diferite. Dar, ca terapeut, asa cum imi place sa cred ca as putea fi pentru altii, consider ca nu am facut nimic. Pentru ca puterea ii apartine ei. Pentru ca eu am fost cea care a avut de invatat de la ea. Pentru ca rolul meu este sa o ajut pe ea sa descopere ca are resursele necesare si ca la orice problema exista un raspuns acolo, in mintea sa. Eu nu am raspunsuri pentru altii, nici nu mi-as dori. Dar cred cu adevarat ca toti avem aceasta putere si ca ea se va face simtita daca ii vom permite sa iasa.

   Si mai cred ca orice problema se rezolva trecand prin ea, nu peste ea. Adica, infruntand-o! Poate ca in unele zile vom avea nevoie sa spunem: “Fa tu cafeaua, draga!”, dar asta nu va fi o regula. Nu va fi o responsabilitate pasata in general, ci doar placerea de a ne bucura alaturi de celalalt de un moment frumos.