Ce metode contraceptive te protejeaza cu adevarat de o sarcina nedorita?

metode contraceptive
Dacă beneficiile activității sexuale asupra organismului și asupra stării generale de sănătate sunt deja bine cunoscute și în egală măsură intens disputate de către specialiștii în domeniu, mult mai puțină atenție este acordată mijloacelor de contracepție, atât de necesare într-o lume în care descoperirea sexualității este promovată intens iar vârsta de experimentare a primului contact sexual scade vertiginos de la un an la altul.

Puțini sunt cei care nu au auzit de deja clasicul prezervativ. Accesibil ca preț și existent pe rafturile mai tuturor magazinelor, acesta are marele avantaj de a proteja nu doar împotriva unei sarcini nedorite ci și a bolilor cu transmitere sexuală, de aceea programele de planning familial și doctorii specialiști îl recomandă mai ales persoanelor cu relații sporadice și mai mulți parteneri. În plus, contrar părerilor preconcepute, nu diminuează plăcerea resimțită în timpul actului sexual (chiar dimpotrivă, unele mărci promițând chiar amplificarea acesteia) și sunt disponibile pe piață într-o gamă largă de mărimi, arome și prețuri.
Pe de altă parte, persoanele implicate în relații stabile, dar care nu se simt încă pregătite pentru a deveni părinți au la dispoziție o multitudine de alte metode contraceptive moderne și ușor de folosit din care pot alege.
În topul preferințelor pare a se afla steriletul, un dispozitiv medical intrauterin ce trebuie fixat de către medicul ginecolog. În funcție de modelul pentru care se optează ( hormonal sau cu cupru), durata de funcționare a unei astfel de metode contraceptive variază între 5 și 10 ani, cu riscuri minimale pentru sănătatea utilizatoarei. Spre deosebire de alte metode contraceptive hormonale, nu s-a demonstrat că steriletul ar afecta, pe termen lung, fertilitatea, însă trebuie știut că necesită o investiție de câteva sute de lei.
Din considerente financiare, tot mai folosite sunt pilulele contraceptive, oferite gratuit în cadrul campaniilor naționale de prevenire a sarcinilor nedorite sau în cabinetele de planning familial. Totuși, chiar dacă aceste medicamente se iau la recomandarea medicului specialist și necesită pauze după perioade lungi de administrare, multe femei rămân reticente cu privire la efectele adverse pe care această metodă de contracepție le-ar putea avea la nivel hormonal. În plus, trebuie luate cu regularitate și s-a dovedit că pot interacționa cu alte substanțe active din diferite medicamente, acest lucru afectându-le eficiența.
Tot mai cunoscute tind să devină și injecțiile contraceptive, folosite deja de milioane de femei din întreaga lume. Căutate din rațiuni de comoditate (trei doze asigurând protecție pentru un an), injecțiile rămân totuși controversate din cauza efectelor pe care le pot avea, pe termen lung, asupra fertilității.
Oricare ar fi însă metoda de contracepție pentru care optăm, este important ca decizia să fie una asumată și informată și, mai ales, să fie luată împreună cu un medic ginecolog competent, capabil să pună obiectiv în balanță atât beneficiile cât și dezavantajele fiecărei opțiuni și care să ne ajute să luăm decizia cea mai potrivită cu nevoile noastre.

5 pasi pentru a reinvia dorinta sexuala

dorinta-sexuala
Daca ai o stare de sanatate buna si un partener interesant sau interesat de tine, ar trebui sa nu intampini dificultati legate de satisfactia si placerea sexuala, chiar daca trec anii.
Dar ce se intampla dupa cinci, zece sau treizeci de ani petrecuti impreuna? Oamenii de stiinta din toata lumea nu se opresc din a emite diverse ipoteze. Este clar ca pasiunea nu ramane intr-o relatie din inertie, insa ea nu necesita nici eforturi uriase sau imposibil de atins. Este suficient sa aplicati in relatia voastra cinci pasi simpli.
Aceste metode, folosite de doua persoane ce se iubesc, vor destepta pasiunea si vor aduce placerea, chiar si dupa multi ani:
1. Treziti-va curiozitatea, explorati si intrebati. Creati un joc in care sa ma reamintiti unul altuia ce va place. Folositi informatiile obtinute intr-o maniera picanta, cu complicitatea partenerului. O sa va distrati impreuna.
2. Folositi creativitatea. Faceti lucrurile intr-un mod diferit de cum obisnuiti sau cum se asteapta celalalt. Jucati-va si patrundeti in alta lume, creati impreuna jocuri de seductie. Tuturor ne place sa mancam, insa daca mancarea noastra ar fi aceeasi zilnic, am folosi exact aceleasi ingrediente de fiecare data, nu-i asa ca ne-am satura? La fel este si cand vorbim de placerea sexuala. Aceste jocuri va vor stimula creativitatea, dorinta, iar sexul va veni de la sine.
3. Implicati-va intr-un rol. Amintiti-va acele momente pe care le-ati impartit in diverse ocazii si roluri care v-au adus placerea maxima. Daca au functionat odata, sigur vor functiona si acum.
4. Provocati-va reciproc si lasati-va purtati de val, fara a mai astepta momentul potrivit. De multe ori, ocaziile care aduc placerea pot fi ratate in asteptarea momentului oportun. Eliminati conceptiile vechi si bucurati-va mai mult de fiecare moment.
5. Motivati-va permanent. Orice activitate are nevoie de un impuls si noutate ca sa reziste in timp. Si dorinta sexuala are nevoie sa fie impulsionata, iar in acest sens puteti apela la foarte multe mijloace: jucarii, filme, haine, lenjerie sexy, lumanarele etc.

In afara de faptul ca o viata sexuala satisfacatoare salveaza relatia, aceasta ajuta si la reglarea tensiunii arteriale, previne infarctul si afectiunile cardiace, elimina stresul si ne face mai optimisti.

Sursa text: www.elmundo.es/yodona/lifestyle

Secretele somnului: ce se intampla cu creierul nostru cand dormim?

etapele-somnului
Ne petrecem un sfert din viata dormind, insa stim noi ce se petrece cu organismul si creierul nostru in acest timp? De ce dormim? Care sunt etapele somnului si cum ne afecteaza?

Sa incepem cu inceputul: la ce ne foloseste somnul?
Realitatea este ca exista numeroase ipoteze referitoare la functiile somnului, dar dintre toate aceste ipoteze, cele mai relevante sunt:
– repozitionarea si gestionarea energiei corpului;
– memorarea si consolidarea cunostintelor si a ceea ce invatam;
– reglarea temperaturii creierului;
– eliminarea substantelor nocive ce afecteaza creierul;
– repararea tesuturilor corpului;
Sistemul nervos central are nevoie sa dormim ca sa poata functiona normal. Ce face creierul nostru cand dormim? Prin observarea activitatii sale electrice, s-au putut observa cinci faze ale somnului:
1. Somnolenta. De cand inchidem ochii pentru a incerca sa dormim, creierul nostru intra in primul stadiu. Este vorba de o zona intermediara, intre starea de veghe si starea de somn. Tensiunea musculara slabeste si respiratia se regleaza. In aceasta etapa, care dureaza cateva momente, hne putem trezi si relua activitatile, fara sa recunoastem ca am dormit.
2. Somnul superficial. Undele cerebrale devin regulate. Simturile noastre se blocheaza. Chiar daca dormim in aceasta etapa, somnul nostru inca nu este unul reparator.
3. Somnul moderat profund. Undele cerebrale cresc in dimensiune, devin tot mai lungi. Functiile intregului organism sunt tot mai scazute. In cazul in care ne trezim in aceasta etapa probabil ne vom simti confuzi.
4. Somnul profund. Ne aflam intr-o stare totala de inconstienta. O electroencefalograma ar putea arata undele cerebrale extrem de lungi si slabe. Ne aflam in cea mai profunda etapa de somn, iar organismul nostru are acum capacitatea sa se refaca fizic si psihic.
5. Somnul REM. Creierul inregistreaza o activitate crescuta, respiratia ni se accentueaza si ne miscam ochii. Daca ne trezim in aceasta etapa, probabil ca ne vom aminti ce am visat.
Un ciclu complet de somn, incluzand toate cele cinci faze, dureaza pana la 90 minute. Intre doua cicluri de somn ne aflam intr-o zona intermediara, iar daca nu suntem deranjati de un factor exterior (lumina, zgomot), vom adormi din nou, intrand intr-un alt ciclu de 90 de minute.
Sursa text: http://jesusgonzalezfonseca.blogspot.ro/

Un nou tip de narcisism: comparatia si competitia pe retelele sociale

nacisist
Narcisismul presupune o admiratie excesiva pentru propria persoana, pentru propriile calitati, indiferent daca sunt fizice, psihice, morale sau toate. Originea narcisismului o gasim in legenda lui Narcis care, pentru ca si-a admirat prea mult imaginea pe apa, a murit inecat. Dincolo de oglinda, in prezent narcisismul este proiectat pe retelele sociale.

Narcisismul clasic
Reprezinta o supraestimare a propriei persoane si a propriilor calitati, incat persoana intampina probleme serioase legate de bunastare si fericire. O excesiva apreciere de sine poate deveni patologica si poate avea consecinte negative.Cand acest lucru se intampla relatiile sociale sunt grav afectate, iar persoana nu mai vede posibilitatile de a trai o viata fericita si a se simti bine.

Noul narcisism si proiectia lui pe retelele sociale

Noul narcisism reprezinta o reinventare a lui in conditiile actuale. Retelele sociale au adus o adevarata revolutie in privinta relatiilor. Valoarea sociala a unei persoane pare sa fie strans legata de numarul de like-uri pe care il obtine la postarile sale, fara a conta prea mult daca are si o legatura directa cu presupusii sai prieteni virtuali.
Este vorba de o noua strategia de a capta atentia celorlalti si de a le castiga admiratia pentru alimentarea egocentrismului unei persoane. Numarul de aprecieri de pe facebook poate alimenta persoanelitatile narcisiste, chiar daca aceasta este o imagine falsa a propriilor calitati. Putin cate putin, imaginea virtuala castiga teren si cu cat devine mai ireala, cu cat castiga mai multe aprecieri, cu atat parerea despre sine a persoanei este mai buna.

Ce putem face pentru a nu cadea in capcana narcisismului?
1. Pentru a ne regasi pe noi insine nu avem nevoie de like-uri de la ceilalti. Exista multe metode sanatoase de a ne simti admirati si impliniti.
2. Sa ne analizam si aflam care ne sunt punctele forte, dar si cele slabe, apoi sa ne iubim si sa ne acceptam asa cum suntem. Perfectiunea inca nu s-a inventat.
3. Sa renuntam la a ne mai compara cu ceilalti. Fiecare om este unic si traim vieti diferite, in functie de alegerile noastre. Sigur ca tuturor ne place sa fim admirati, dar sa ne amintim ca nu este necesar ca sa ne simtim bine cu noi insine.
4. Sa ne indepartam de persoanele care vor sa iasa in evidenta cu orice pret, sa se faca remarcate.
Odata intrati in jocul acesta de pe retelele sociale, vom uita sa fijm noi insine si ne vom evalua trairile in functie de aprecierea celorlalti, care nici macar nu ne cunosc cu adevarat.
Sursa text: www.hacerfamilia.com

Depresia postpartum – ce e de facut?

In societatea in care traim, depresia este un subiect tabu. Avem cifre alarmante la ratele de suicid, dar cu toate acestea subiectul este trecut cu vederea, iar persoanele care au nevoie de ajutor sunt marginalizate, scoase din viata comunitatii si etichetate.

O problema serioasa cu care se confrunta multe mamici o reprezinta depresia postpartum. Pentru a sti cum sa deosebiti depresia de modificarile hormonale obisnuite ce apar dupa nastere, iata cateva caracteristici:

– modificarile hormonale isi fac simtita prezenta in primele zile dupa nastere si dureaza pana la una sau doua saptamani;
– simptomele depresiei se intind pe perioade mari de timp, de peste 2 saptamani pana la cateva luni;
– apar simptome precum: iritabilitate, oboseala, lipsa concentrarii, ameteli, lipsa bucuriei, lipsa dorintei de a trai si pot aparea idei suicidare;
– apar sentimente de vinovatie, tristete, plans, coplesire, mamica poate simti ca greseste, ca nu este capabila sa isi ingrijeasca sugarul;
– anorexie sau bulimie, insotite de crestere sau scadere in greutate, insomnie sau somnolenta, lentoare in miscari si gandire;
– persoana afectata de depresie postpartum nu gaseste solutii la problemele pe care le intampina, simte ca timpul trece foarte greu.

Simptomele sunt intense in prima parte a zilei. Printre cauzele care duc la aparitia depresiei postpartum se numara:

– lipsa ajutorului in gospodarie si in ingrijirea copilului;
– predispozitia la depresie. Femeile care au avut un episod depresiv in trecut sunt predispuse la depresie postpartum;
– modificarile hormonale;
– alti factori de stres.

Tratamentul depresiei postpartum: psihoterapie si, daca este necesar, medicatie antidepresiva.

Prea putin luata in seama si in foarte putine cazuri tratata corespunzator, depresia postpartum face anual sute de victime. Multe mamici afectate aleg sa isi puna capat zilelor, unele chiar sa isi omoare bebelusii. Din pacate se vorbeste foarte putin despre acest subiect si numai cazul Madalina Manole, de acum cativa ani, a adus in atentia publica aceasta problema. Din pacate, femeile nu sunt ajutate sa depaseasca aceasta perioada, ci sunt judecate, etichetate ca “incapabile”, “nebune”, chiar de catre cei care ar trebui sa le fie alaturi.

Prin acest articol incerc sa trag un semnal de alarma pentru toate mamele care lupta cu depresia: Cereti ajutor atunci cand aveti nevoie de el! Exista solutii pentru orice problema.

Deschide sufletul – fericirea vine din interior!

wound-661999_1920    Nu putem alege ce simtim, dar putem sa alegem cum sa gandim.

   Gandurile pe care le avem ne creeaza emotiile si ne determina comportamentele.

   Aceasta experienta numita viata, seamana cu o carte mare, presarata cu multe capitole. Fiecarui capitol ii corespund anumite lectii, ordonate cronologic. De la micul invatacel care parcurge primele randuri si tanarul care goneste spre jumatatea cartii, avid de cunoastere, pana la batranul care se apropie de epilog, cu totii au de invatat.

   Cat de multe informatii isi vor insusi din aceasta carte depinde de fiecare dintre ei: ce-i motiveaza sa invete, cat de deschisi sunt, cat pret pun pe aceasta carte.

   Pentru unii, inzestrati cu anumite abilitati si educati intr-o maniera care le faciliteaza adaptarea la mediu, invatarea poate fi usoara. Pentru altii, drumul poate fi anevoios si plin de necunoscut.

   Un lucru este sigur: toti elevii vietii vor intampina obstacole! Acestea pot parea prapastii adanci si pot produce ingrijorare si teama. Viata uneori poate fi atat de dureroasa, incat elevii vor tinde sa creada ca lumina a disparut.

   Durerea se adanceste provocand adevarate rani emotionale. Exista pansamente pentru astfel de rani? Imi rasuna in minte versurile cantate de Paula Seling: “Am simtit pe cord deschis/Ca iubirea-mi face rau/N-ai cumva un pansament/Sa-l pun pe sufletul meu?/Sau doar un medicament/Ca sa pot iubi din nou”.

    Nu exista elev care sa nu fi citit, macar superficial, lectia iubirii. Poate ca unii au aprofundat-o, in timp ce altii, speriati de responsabilitatea pe care o implica iubirea, au preferat sa se tina la distanta. Cu toate acestea, ea loveste din plin vrand sa demonstreze tuturor, copii, tineri si batrani, ca e una din legile fundamentale pe care a fost intemeiat Universul.

   Si atunci, se vor intreba: care este directia buna?

   Unele dintre aceste lectii, ca si experiente de viata, se reiau in anumite momente pentru a-i ajuta pe elevi sa inteleaga complexitatea urmatoarelor lectii. Nimic nu este intamplator.

   Legea atractiei functioneaza intotdeauna. Indiferent in ce vor alege sa creada, se va implini!

   Putem alege cand sa iubim? Exista farmacii pentru suflete ranite? Exista unele materiale, asemenatoare celor din ortopedie, care se pot folosi pentru a umple golurile din suflet lasate de pierderi? Sau proteze care pot ajuta un om sa functioneze normal din punct de vedere emotional?

   Poate ca da…

   Un bun unguent, care ar ajuta la cicatrizare ar putea fi iubirea de sine. Se gaseste insa greu si costa mult. Ca sa poti beneficia de calitatile sale terapeutice inseamna sa iti doresti foarte mult sa te cunosti, sa te respecti, sa te accepti.

   Puteam apela si la diverse medicamente, dar cu conditia sa ne amintim ca ele au efecte secundare, daca vor fi folosite un timp indelungat si ca trateaza doar simptomele, nu si cauza. Exemple de astfel de medicamente? Negarea a ceea ce nu putem accepta la noi insine si la altii, fuga de noi insine, proiectarea defectelor noastre asupra celorlalti, dorintele ascunse in minte, impulsurile, frustrarile si multe altele.

   Piata farmaceutica pentru suflet, ca si intraga industrie farmaceutica adresata bolilor somatice, abunda in medicamente. Cate dintre acestea pot fi cu adevarat folositoare si cate vor face mai mult rau decat bine?

   Cum ramane cu pansamentul? Fiecare elev cauta cea mai buna solutie pentru problema sa. Ca doar nu toate ranile au aceeasi dimensiune! Iar intensitatea durerii, de asemenea, difera de la om la om.

   Fiica mea cea mare a invatat astazi sa faca un puzzle.  Prima data i-am aratat cum il fac eu. A doua oara am ajutat-o si am incurajat-o sa-l faca ea. A treia oara am intervenit doar cand s-a impotmolit. Sigur, a patra oara l-a facut fara ajutor. Neincrezatoare in fortele proprii, m-a intrebat la un moment dat: “Mami, nu stiu sa-l fac. Tu stii?” Ce credeti ca am raspuns? “Nici eu nu stiu, mami. Cum am putea face sa aflam?” Atunci a inceput sa caute solutii si sa le verifice. Pana a reusit.

   Cam asa e si cu pansamentul emotional. Exista diverse variante de “tratament”. Care si cui se potriveste vom afla doar testand. Daca nu vom testa, nu vom sti. Ce e mai rau sa regretam: ce am facut sau ce nu am facut?

 

Drumul catre tine si renuntarea la fumat

   Daca iti doresti sa te dezvolti personal probabil ca te-ai gandit de nenumarate ori la necesitatea de a te lasa de fumat.

   De ce spun necesitate? Pentru ca incepand sa te apropii de tine, dorindu-ti sa te cunosti mai bine, incepi sa te iubesti mai mult, sa te pretuiesti, sa iti doresti o viata mai buna si implicit te gandesti la conservarea sanatatii tale. Iar daca esti fumator, ce alta varianta mai buna ai in acest moment pentru a-ti pastra sau imbunatati sanatatea decat sa abandonezi obiceiul fumatului?

   Poate ca si tu, ca majoritatea fumatorilor, ti-ai propus de nenumarate ori sa renunti. Cred ca ai si avut cateva tentative, dar ele au fost sortite esecului. Dai vina pe dependenta si cumperi un nou pachet. Iti spui ca e ultimul, ca mai fumezi doar la intalnirile cu prietenii sau chiar iti promiti solemn ca dupa sarbatori te vei lasa de fumat.

   Trece Craciunul, trece Revelionul, trece si Pastele, iar promisiunea nu este dusa la indeplinire. Asta poate cumva sa stirbeasca din increderea in tine insuti. Apoi, suparat si deznadajduit te vei refugia… intr-un alt pachet de tigari. Astfel te trezesti prins intr-un cerc vicios din care nu reusesti sa vezi iesirea. Cum sa rupi lantul acesta si sa renunti definitiv la tigari?

   Daca vei avea curajul sa raspunzi sincer la cateva intrebari ai putea descoperi care sunt acele momente in care devii vulnerabil si iti aprinzi o tigara. Gandeste-te: fumezi pentru ca iti place sau pentru ca asa te simti integrat in grup? Fumatul iti da un sentiment de incredere, de siguranta? Mascheaza timiditatea si teama de a vorbi in public?  La fumat auzi ultimele barfe din firma? Te temi ca renuntand la tigari te vei ingrasa? Te deranjeaza mirosul de fum al hainelor tale si respiratia cand te trezesti dimineata? Tusea specifica fumatorilor a inceput sa te sacaie? Ce ai putea cumpara daca ai economisi banii “arsi” pe tigari?

   Dependenta de tigari nu este totusi un moft, ci o realitate. Cum sa depasesti fazele de dependenta?

    Dependenta fizica dureaza maxim 4 saptamani dupa renuntarea la fumat. Simptomele ating apogeul in cateva zile dupa care scad treptat in intensitate. In cursul acestei perioade pot aparea simptome de rau general, iritabilitate, dureri de cap, ameteli, greata, dureri musculare. Aceste simptome pot disparea brusc la aprinderea unei tigari. Asadar, tentatia este mare, dar gandeste-te la beneficiile pe termen lung, daca vei reusi sa depasesti aceasta perioada.

   Dependenta psihica iti poate da mai mult de furca si, mai ales, faptul ca este strans legata de viata sociala. Foarte multi fumatori reusesc sa depaseasca dependenta fizica, dar se reapuca din cauza dependentei psihice. Aici ai nevoie de arme serioase cu care sa pornesti la lupta si mai ales, de muulta vointa!

   Iti pot fi de ajutor dropsurile mentolate la care poti apela atunci cand simti nevoia sa fumezi. De asemenea, poti apela cu incredere la tigarile electronice NICOTEN. Mai multe detalii gasesti aici.

    Un sprijin extrem de important il reprezinta suportul familiei si al prietenilor. Daca te-ai hotarat sa renunti la fumat, anunta-ti apropiatii si roaga-i (pe fumatori) sa nu fumeze in preajma ta si sa nu iti ofere tigari.

    Inlocuieste locurile in care mergeai in mod normal ca sa fumezi cu altele in care nu se fumeaza.

   Un alt ajutor foarte important poate veni din partea unui grup de suport. Acolo vei intalni oameni care isi doresc la fel de mult ca si tine sa renunte la fumat si va veti sustine reciproc. De altfel, in grup ai si avantajul unui coordonator cu experienta (psiholog, psihoterapeut sau consilier) care stie cum sa incurajeze renuntarea la viciu si sa sustina membrii. Asa cum fumezi ademenit de un grup, poti sa renunti sustinut de un alt grup!

   Vei intalni oameni cu interese asemanatoare, deschisi, hotarati sa renunte la viciu. Grupul se intalneste in mod normal saptamanal, dar poti participa si bilunar sau chiar lunar. Iar costul pentru participarea la un astfel de grup este egal cu doua pachete de tigari!! Beneficiile pe care ti le va aduce vor fi importante si de durata. Daca vrei mai multe detalii despre un astfel de grup arunca o privire si la sectiunea “Ateliere de dezvoltare personala” a acestui site, aici.

   Daca iti doresti sa renunti la fumat, ai incredere in tine. Poti sa o faci! Meriti o viata mai buna, meriti sa te bucuri din plin de sanatate si libertate!

Viata pe repeat

 

feet-1064276_1920   Viata nu are buton de “repeat” desi unele experiente se repeta iar si iar.

   Noi suntem cei care le provocam. Da, avem tendita de a reconstrui experientele din trecut in prezent. Refacem relatiile pe care le-am avut in familiile de origine in familiile actuale. Retraim momente intense, sub alta forma, alaturi de alti oameni, in alte locuri. Sentimente vechi, ascunse in cotloanele inimii, ganduri adapostite in minte de care am fugit candva ies la suprafata cerandu-si drepturile.

   Care drepturi? Sa fie constientizate, acceptate, depasite.

   De ce se intampla acest lucru? Poate pentru ca nu am invatat pana la capat unele lectii si, ca o continure a lor, apar in prezent adaugiri, modificari. Esentialul ramane de fiecare data acelasi pana ce vom invata din greseli, vom analiza detaliile si ne vom modifica actiunile.

   Avem adeseori tendinta sa fugim, sa ne ascundem de ceilalti pentru a nu ne da de gol. Fugim, fugim si in orice directie ne uitam dam de aceleasi temeri. Pentru ca pretutindeni sunt cu noi. Negam ceea ce nu putem accepta si lasam sa fiarba sperand ca o sa dispara. Doar ca sentimentele nu dispar cu trecerea timpului, nu se evapora asemenea apei, nu se pierd in atmosfera asemenea fumului.

   Fierb, clocotesc si la un moment dat vasul prea mic al sufletului nu le mai poate tine si rabufnesc. Se intampla odata sa dea in foc precum cafeaua uitata pe aragaz, se intampla si a doua oara, dar avand experienta primei cafele vom stinge gazele inainte sa iasa din ibric. A treia oara ar trebui sa fim deja experti. Oare asa este si in viata?

   Se mai poate intampla si ca acel moment de neatentie sa se repete si cafeaua sa curga de multe ori pe marginile ibricului. Satui de munca suplimentara, spalat aragaz si frecat ibricul am putea, in sfarsit, sa cautam o solutie.

Acesta este momentul cel mai important, in care constientizam ca ceva din comportamentul nostru trebuie schimbat pentru ca experienta sa nu se mai repete in felul acela, ci sa iasa o cafea buna si fara miros de ars. Este momentul revelatiei!

   Ce solutii avem? Fie sa pazim ibricul, impietrind langa el si punand presiune pe o actiune care in mod normal ne aduce placere, fie sa cautam alternative, cum ar fi: sa ne luam un espressor, sa folosim cafea solubila sau sa pasam responsabilitatea altcuiva: “Fa tu cafeaua, draga!”

   Sigur ca exemplul cu cafeaua este unul simbolic, pentru ca voi sa intelegeti cat de important este felul in care reactionam. Dar daca in locul unei cafele ar fi o experienta neplacuta care se repeta intr-un alt loc, alaturi de alte persoane, ce masuri vom lua?

   Sa fugim de noi insine stim deja ca nu aduce nici un beneficiu. Fuga nu este intotdeauna sanatoasa. Sa stam de paza sentimentelor, negandu-le poate fi o presiune prea mare pe care nu stim daca o putem suporta. Sa cautam alternative sau sa rugam pe altcineva sa rezolve problema? Este oare posibil ca o alta persoana, care nu este in mintea noastra, care nu simte ce simtim noi, sa ne inteleaga in totalitate si sa gaseasca solutii care sa ni se potriveasca? Eu cred ca nu.

   Si atunci, cum sa procedam cu noi insine, ce cai sa urmam pentru a ne feri de dezamagiri? Nu stiu daca exista un anumit drum sau un sfat general valabil. Dar cred ca absolut toate raspunsurile pe care le cautam se afla in noi! Cu rabdare si incredere ele ni se vor revela intotdeauna la momentul potrivit.

   Zilele trecute clienta mea mi-a spus: “Iti multumesc, Ralu! Fara tine nu as fi reusit sa trec peste acele momente. De fapt, daca nu ai fi fost acolo, nu stiu ce as fi facut.” Am inteles exact ce a vrut sa spuna. Am inteles punctul ei de vedere pentru ca si eu am simtit si am spus asta candva. Dar mai stiu ceva, in plus: Eu nu am facut nimic. Ea a facut totul! Eu doar am sustinut-o. Puterea de a se ridica, de a-si cauta fortele ascunse in cenusa si de a porni mai departe pe drumul vietii ii apartine. La fel si curajul cu care zi de zi infrunta boala, durerea, tristetea.

   Ca om o inteleg, chiar daca vietile noastre sunt diferite. Dar, ca terapeut, asa cum imi place sa cred ca as putea fi pentru altii, consider ca nu am facut nimic. Pentru ca puterea ii apartine ei. Pentru ca eu am fost cea care a avut de invatat de la ea. Pentru ca rolul meu este sa o ajut pe ea sa descopere ca are resursele necesare si ca la orice problema exista un raspuns acolo, in mintea sa. Eu nu am raspunsuri pentru altii, nici nu mi-as dori. Dar cred cu adevarat ca toti avem aceasta putere si ca ea se va face simtita daca ii vom permite sa iasa.

   Si mai cred ca orice problema se rezolva trecand prin ea, nu peste ea. Adica, infruntand-o! Poate ca in unele zile vom avea nevoie sa spunem: “Fa tu cafeaua, draga!”, dar asta nu va fi o regula. Nu va fi o responsabilitate pasata in general, ci doar placerea de a ne bucura alaturi de celalalt de un moment frumos.

 

Traumă, stres traumatic, tulburare de stres posttraumatic

angst-807726_1920    Cuvântul traumă este folosit în numeroase contexte, desemnând diferite situaţii vătămătoare. În literatura de specialitate se vorbește despre trauma produsă de un eveniment semnificativ pentru viața persoanei – abandon, moarte violentă a unei persoane apropiate, viol, dezastru natural sau de o serie de evenimente – trauma cumulativă prin neglijență, abandon, abuz fizic și/sau emoțional.

   Orginile etimologice greceşti ale cuvântului ne indică sensul de “străpungere a pielii”. Trauma poate fi definită ca reacția psihofiziologică a individului la un eveniment  neprevăzut şi incontrolabil care ameninţă viaţa, integritatea fizică sau psihică a persoanei. Este ceva ce copleșește, șochează, este prea mult, străpungând şi rănind astfel mintea.

  Generează sentimente de frică intensă, de oroare, sentimente de neputință.

    De asemenea, a fi martor la un eveniment care implică moartea, rănirea sau amenințarea unei alte persoane poate constitui un eveniment traumatic.  Trauma pătrunde prin mecanismele psihice de protecție generând o serie de reacții care împiedică metabolizarea sau semnificarea evenimentului traumatic.  Acesta generează o reacție de stres traumatic ce este reprezentată printr-o serie de acțiuni și emoții conștiente și inconștiente asociate specificului evenimentului.

   Se remarcă o prevalență a tulburărilor anxioase precum și reacții de tip disociativ: siderare, depersonalizare, confuzie, negare, deconectare emoțională sau dimpotrivă, agitație, hiperactivitate, stări de panică. Fiecare persoană are un răspuns particular, subiectiv la un eveniment traumatic, în funcţie de structura de personalitate, resursele interioare şi suportul primit din exterior.

   În cazul traumatizării timpurii prelungite, întreaga structură psihică se poate organiza în urma impactului traumatic în personalităţi de tip psihotic, borderline, influenţând resursele individului pentru maturizare şi individualizare, nivelurile de rezistenţă la stres şi frustrare, imaginea de sine şi sensul vieţii.

   Stresul  care se instalează după un eveniment traumatic se poate manifesta de la câteva zile la cîteva săptămâni, este episodic şi nu deranjează în permanenţă viaţa victimelor.

   Reacṭiile la stres durează ȋntre 2-4 săptămȃni de la producerea evenimentului.

    Peste 30 de zile apare tulburarea de stres posttraumatic, ȋnsoṭită atȃt de reacṭiile stresului trăit, cȃt şi de simptome noi, predominant ȋn sfera depresiei şi anxietăṭii. De asemenea, se ȋnsoṭeşte de un risc suicidar semnificativ. Stresul posttraumatic poate evolua ȋn formă acută (1-3 luni de la producerea evenimentului), cronică (peste 3 luni de la eveniment ) sau poate avea debut tardiv (apare la 6 luni de la trauma iniṭială)”

 

    Tulburarea de stres posttraumatic „reprezintă o stare psiho-biologică complexă în care apar o serie de simptome ce deranjează realitatea vizuală, auditivă şi/sau orice altă realitate somatică a victimelor făcându-le să retrăiască iar şi iar experienţele suferite, reacţionând în mintea sau corpul lor ca şi cum aceste evenimente au încă loc.”

   Această tulburare este una perceptivă şi legată de memorie, deoarece persoana rămâne blocata în retrăirea evenimentului traumatic cu toate reacţiile psihofiziologice asociate răspunsului la un eveniment sau stimul care ameninţă viaţa.

Conform DSM -4, evenimentele care ar putea fi considerate traumatice sunt lupta armată, atacul sexual şi fizic, încarcerarea, tortura, dezastrele naturale sau provocate de om, accidentele, faptul de a fi luat ostatic, o boală care ameninţă viaţa, molestarea sexuală la minori.

  Simptomele asociate tulburării de stres posttraumatic sunt: retrăirea evenimentului în diferite forme senzoriale – persoana are flashback-uri, adică poate vedea, auzi, mirosi sau simţi lucruri pe care le-a trăit în timpul evenimentului traumatic, evitarea stimulilor asociaţi cu trauma, supraexcitarea cronică a sistemului nervos autonom (SNA),care se manifestă prin ritm cardiac accelerat, respiraţie accelerată, palpitaţii, transpiraţii, hipervigilenţă, tresăriri nervoase.

   Când aceste manifestări fiziologice persista în timp, se cronicizează şi generează tulburări de somn, de apetit, disfuncţii sexuale, dificultăţi de concentrare. Persoana îşi pierde funcţionalitatea în viaţa de zi cu zi.

   “În multe cazuri, oamenii care experimentează evenimente traumatice sunt capabili să le proceseze şi să le rezolve, fără a avea efecte pe termen lung. Ei sunt capabili să îşi amintească, să povestească evenimentele, să le înţeleagă, să aibe emoţii adecvate amintirilor şi să fie încrezători că incidentele aparţin trecutului.” Frica intensă asociată traumei este de obicei un sentiment care însingurează şi izolează, care afectează comportamentele sociale.

    Un factor foarte important în gestionarea unui eveniment traumatic este sprijinul familiei şi al comunităţii. De aceea, a impărtăşi impreună cu alţii, face uneori experienţa puţin mai tolerabilă.

   În cazul traumei, oamenii sunt afectaţi de ceea ce li se întâmplă precum şi de sensul pe care îl dau propriilor experienţe. De aceea, procesul de a face sens, chiar şi în condiţii sau contexte ce sunt iraţionale sau fără sens, poate fi o resursă în reîntoarcerea la viaţă şi reintegrarea persoanelor traumatizate.

   Acesta poate să fie un proces de durată în care ritmul şi nivelul normal de funcţionare al persoanei se restabileşte în urma primirii ajutorului de specialitate.

 

Referinte:

“Corpul isi aminteste”, Babette Rotschild

“Tratat de psihologie clinica si psihopatologie”, sub directia lui Serban Ionescu si Alain Blanchet

“Psihologie medicala”, Ioan Bratu Iamandescu

                                           
                                                               Irina Filipache
                                                       psiholog, psihoterapeut
                                                             0723.322.377

 

 

 

Frică sau atac de panică?

person-812821_1280 Frica este emoția de bază cu o mare valoare adaptativă legată de supraviețuire deoarece ea se declanșează automat la confruntarea cu un pericol.

    Suntem programați genetic să simțim frică, avem nevoie de ea pentru a învăța cum să ne protejăm atunci când ne simțim amenințați.

     Ea poate fi declanșată de o situație concretă, precum și de una imaginată și implică o mobilizare a întregului organism.

    Frica ne pregătește de acțiune. În situații de pericol  extrem, determină trei tipuri de răspunsuri fiziologice care se declanșează automat: “fugi”, “luptă” sau “îngheață”. Se modifică astfel ritmul cardiac și ritmul respirației, mușchii se contractă, apare senzația de tremurături și transpirația.  Frica poate fi trăită cu diferite grade de intensitate -scăzută, moderată și foarte mare și, ca orice emoție, are de obicei o manifestare cu durată limitată.

      Ea are o componentă experențială subiectivă, dar și una legată de învățarea socială, proces prin care învățăm din răspunsurile emoționale ale celor din jurul nostru ce situații sau stimuli pot fi potențial periculoși.

    Frica este implicată în memorarea acelor experiențe care ne-au făcut să ne simțim în pericol, ea declanșându-se instantaneu la apariția unor stimuli care au fost evaluați ca amenințători.

    Deși este o emoție normală, cu rol important în supraviețuire, ea este adeseori amendată social. Nu vom auzi prea des “mi-e frică”.  Un cuvânt care a intrat însă în uzul curent este termenul “anxios”.

   Frica și anxietatea pot fi confundate uneori,  dar ele nu înseamnă exact același lucru.

    Anxietatea este o stare afectivă neplăcută de tensiune interioară persistentă, de teamă difuză care nu este declanșată aparent de o situație concretă  din lumea exterioară. Ea presupune și un sentiment de neputință, senzația unui pericol iminent, o stare de agitație sau nervozitate.

    Ceea ce face diferența între frică și anxietate, deși cea din urmă o implică pe prima, este persistența în timp și caracterul difuz al acestei stări. Oamenii pot trăi această stare neplăcută fără să știe ce anume îi face să fie anxioși.

    De cele mai multe ori, anxietatea este declanșată de impulsuri, sentimente, gânduri sau conflicte interioare care nu sunt recunoscute, conștientizate sau tolerabile pentru  persoană sau pentru cei apropiați.

     Anxietatea poate determina comportamente de evitare în viața cotidiană, precum și diferite mecanisme defensive ce urmăresc eliminarea disconfortului interior prin negare, raționalizare, proiecție.

    Atunci când apare în forme intense și persistente generează o suferință psihosomatică mare ce este denumită tulburare anxioasă. Ea se poate asocia cu diverse tipuri de fobii și necesită intervenție de specialitate pentru a putea fi ameliorată.

     Atacul de panică este o escaladare a intensității emoționale a anxietății la cote paroxistice, care se poate instala subit.  Este trăit sub formă de simptome alarmante care declanșează teama de moarte, de pierdere a cunoștinței sau de nebunie: puls ridicat, senzație de sufocare, de amețeală, vârtej, tremur al corpului sau al mâinilor,  senzație de căldură sau frison, amorțeli sau furnicături ale membrelor, senzație de leșin, durere în piept, transpirație, uscare a gâtului, stare de greață.

    Teama determină eliberarea de adrenalină în sânge ceea ce generează accelerarea pulsului și a respirației. Deși în atacul de panică persoana simte că nu are suficient aer, datorită respirației accelerate, ea este de fapt hiperventilată, adică nivelurile de oxigen din sânge sunt mult mai mari decât cele de CO2, ceea ce determină constricția vaselor sanguine,  senzația de tremurături  și de amețeală. Senzația de lipsă de aer determină persoana să inspire mai mult sau mai profund, ceea ce poate conduce la hiperventilație. De aceea, este indicat să respirăm mai rar, să expirăm mai lung și să scurtăm inspirația.

     Dacă nu se intervine în niciun fel, durata medie a unui atac de panică este de 15-20 de minute. Simptomele se instalează, ating un maximum și apoi descresc în intensitate. De obicei, acesta se repetă și generează o formă de anxietate anticipatorie – teama de a nu trăi un nou atac, persoana făcându-și griji despre locul sau momentul apariției acestuia.

    Atacul de panică nu este vizibil la exterior, dar poate fi foarte neplăcut pentru cel care ȋl trăieşte.

     Poate apărea după o perioadă de anxietate intensă sau stres prelungit, după o pierdere semnificativă. Are însă o rată mare de vindecare prin intervenția psihoterapeutică.

 

                                                                Irina Filipache

                                                       psiholog, psihoterapeut

                                                                Tel.: 0723.322.377