A judeca vs. a intelege

 

        Cu totii ne-am simtit macar o data in viata judecati prin gesturile, privirea sau comentariile celorlalti. La randul nostru am judecat alti oameni, macar o data in viata. Ce inseamna de fapt, a judeca? A dezaproba comportamentul altei persoane, a o analiza, a o gasi vinovata pentru situatia in care se afla sau in care i-a adus pe altii.

Sigur ca este foarte usor sa ne folosim de gandirea noastra analitica pentru a emite un rationament de acest tip. Si ni se pare foarte firesc, privind din afara, ca si ‘’judecatul’’ sa fi procedat la fel. Ca doar e limpede ca asa e frumos, corect, firesc si alte asemenea argumente care vin sa ne sustina ideea.

Exista numerosi factori pe care nu-i luam in calcul in aceasta ecuatie, ba as putea spune chiar ca nu ne pasa atunci cand jucam rolul judecatorului. Cum s-a simtit respectivul in situatia in care se afla? Aceasta este intrebarea esentiala, caci daca putem intelege cum s-a simtit, vom intelege si ce l-a determinat sa actioneze intr-un anume fel. Apoi, daca vom intelege teoria sustinuta stiintific conform careia omul mai intai actioneaza si apoi gandeste ne va fi si mai usor sa empatizam cu el. “Sigur ca suntem oameni si ar trebui sa ne controlam instinctele”, veti spune, insa de la “a trebui” si pana la “a putea” este cale lunga. Si de multe ori avem nevoie de o viata intreaga sa pasim pe ea si sa invatam. Desi nu ne convine sa acceptam, suntem si noi, oamenii, o specie de mamifere. Mii de ani, de la inceputurile omenirii, am actionat instinctual.

Astazi exista intre noi mamifere care si-au dezvoltat mai mult sau mai putin capacitatea de gandire. Si nu este vina nimanui ca e intr-un fel sau altul. Nu stim cum au trait ceilalti, ce patinti au, ce educatie au primit, la ce scoli au invatat, cu cine au interactionat, ce ascund in suflet, cand au suferit, cand s-au bucurat. La fel si noi, aratam oamenilor ceea ce vrem sa fie vazut la exterior. Dar cu sentimentele cum ramane? Cum ramane cu focul ce arde mocnit in suflete, cu emotiile si trairile noastre? Sa le ingropam sau sa le dam frau liber? Sau sa le gandim?    De aceea spun adesea: cel mai usor este sa judeci, cel mai greu e sa intelegi. Nu ma refer aici la infractiuni, crime, violuri si alte nenorociri, unde se impune judecata legala, caci in asemenea situatii oricat am vrea sa intelegem, tot nu avem cum sa acceptam. Ma refer la simplele rationamente pe care le emitem zilnic vizavi de contemporanii nostrii: “x a facut”, “y a zis”, “z arata asa”, “w m-a enervate” etc. Dar nu continuam sa ne intrebam: “dar de ce a procedat x, t, z ,w asa?” “Ce l-a determinat?” “Cum s-a simtit in acel moment?” “Daca as fi fost in locul sau, cum as fi procedat?” Si sa gandesc cu sufletul, sa implic si sentimentele, emotiile. Pentru ca a emite un rezultat e usor, daca ne folosim doar de gandire. Omul insa, cand se afla intr-o situatie in care e nevoie sa ia o decizie, este constrans de mai multi factori. Si daca vom analiza ne vom da seama brusc ca ‘’e complicat, eu nu ma bag’’ si cu cat vom despica firul mai mult, cu atat lucrurile se complica.

   Pana la urma viata e simpla, noi o complicam. Haideti sa ne deschidem sufletele si sa fim receptivi la sentimentele celorlalti, nu doar la propriile simtiri. Caci impreuna putem alcatui un intreg frumos. Si ce este mai frumos decat sa traiesti in pace si armonie? Frumusetea intotdeauna vine din interior. Exteriorul este doar o reflexie a ei!